porumb (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PORÚMB, -Ă, (
I 1, 2, II)
porumbi, s. m., (
III)
porumbi, -e, adj., (
I 3)
porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele lungi și ascuțite la vârf și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai
(Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (
I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ♦
Expr. A lua (cuiva)
porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i face (cuiva) o festă.
3. S. n. Semănătură, lan de porumb (
I 1); porumbiște.
II. S. m. (
Pop.) Porumbel (
I 1).
III. Adj. (
Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (
IV). –
Lat. palumbus.