pornire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PORNÍRE, porniri, s. f. 1. Acțiunea de
a (se) porni și rezultatul ei; plecare.
2. Impuls, îndemn, imbold;
p. ext. avânt, elan.
3. Înclinare, predispoziție, tendință.
4. Patimă; înverșunare (împotriva cuiva). –
V. porni.pornire (Dicționaru limbii românești, 1939)porníre f. Acțiunea de a porni, plecare, purcedere:
pornirea uneĭ armate. Aplicațiune, deprindere, apucăturĭ:
pornire rea, pornirĭ rele. Avînt, furie, transport, pasiune:
în pornirea dragostiĭ [!] (V.
brio). Ură:
are o pornire contra luĭ.pornire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)porníre s. f.,
g.-d. art. pornírii; (plecări, impulsuri, predispoziții)
pl. porníripornire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pornire f.
1. acțiunea de a porni;
2. plecare, expedițiune:
la pornirea trenului, bagajelor: 3. aplecare firească:
porniri rele; 4. furie, patimă:
ce simte cu ’nfocare a dragostei pornire AL.