porcoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PORCÓI, porcoaie, s. n. Grămadă de fân sau de paie;
spec. căpiță. ♦
P. gener. Grămadă, morman, maldăr. [
Var.:
purcói s. n.] –
Porc +
suf. -oi.porcoi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)porcói (porcoáie), s. n. –
1. Mușuroit, grămadă de pămînt cu care se acoperă baza plantelor cultivate. –
2. Grămadă, morman. –
Var. purcoi. Lat. porca „mușuroire”, care pare să fi fost cuvînt diferit de la
porca „scroafă”,
cf. it. porca „brazdă”,
sp. aporcar; cu
suf. augmentativ -
oi. Nu există dovadă documentară a folosirii cuvîntului primitiv fără
suf.; totuși, este posibil ca
rus. porka „vas de lemn” (origine necunoscută după Vasmer, II, 407), să provină din
rom.porcoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)porcói1 (pește, porc mare)
s. m.,
pl. porcói, art. porcóiiporcoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!porcói2/purcói (grămadă)
s. n.,
pl. porcoaie/purcoaieporcoĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)porcóĭ n., pl.
oaĭe (ca și
porcan 2).
Mold. Munt. Porcan, grămadă de fîn. Grămadă în general:
un porcoĭ de galbenĭ. – În Munt. și
purcoĭ. V.
porșor.