poporan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj.,
s. m. și
f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism.
2. (
Înv. și
pop.) Popular.
II. S. m. și
f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației;
spec. sătean, țăran.
2. (
Înv. și
reg.) Enoriaș. –
Popor +
suf. -an.poporan (Dicționaru limbii românești, 1939)poporán, -că s., pl.
ănĭ, ănce (din maĭ vechĭu
poporean, d.
popor). Enoriaș, parohian, locuitor din parohie:
poporăniĭ bisericiĭ. – Ca adj. e greșit. Se zice numaĭ
popular. S´ar putea zice
poporănesc, ceĭa ce ar fi conform spirituluĭ limbiĭ româneștĭ. Dar
poporan nu e de cît [!] un substantiv!
poporan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)poporán (
înv.)
adj. m.,
s. m.,
pl. poporáni; adj. f.,
s. f. poporánă, pl. poporánepoporan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)poporan a. ce aparține poporului:
cărți poporane. ║ m. enoriaș:
poporeni, preoți și dascăli CR. [V.
popor 4].