popor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)popór (popoáre), s. n. –
1. Popor, nație. –
2. Norod, plebe. –
3. Parohie, enoriași. –
4. Mulțime, gloată.
Lat. pǒpŭlus (Pușcariu,
ZRPh., XXVI, 741; REW 6654),
cf. it. popolo, prov.,
cat. poble, fr. peuple, port. povo. Caracterul de cuvînt moștenit din
rom. nu este sigur. Apare din
sec. XVII, și pare cultism, cel puțin cu primele două sensuri; oricum a fost întărit prin contactul cu
it. și
fr. (
sec. XIX).
Der. poporan, s. m. (enoriaș), din
lat. pǒpŭlānus, cf. it. popolano „enoriaș” (după Tiktin,
rom. ar fi împrumutat din
it.), pare cuvînt moștenit (
cf. într-un
doc. mold. din 1631 „poporenii ce-au fost la acea biserică”);
poporan, adj. (popular);
poporime, s. f. (popor; gloată);
(îm)popora, vb. (a popula);
popula, vb. (a umple cu oameni), din
lat. populare, sec. XIX;
popular, adj. (popular), din
fr. populaire; impopular, adj. (nepopular);
popularitate, s. f.;
impopularitate, s. f.;
populariza, vb.;
popularizator, s. m.;
populați(u)ne, s. f., toate din
fr.