poponeț - explicat in DEX

poponeț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
POPONÉȚ¹, poponeți, s. m. (Reg.) 1. Șoarece de câmp; șoarece de pădure. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a rămâne etc.) poponeț = a sta (sau a rămâne) în picioare, țeapăn, nemișcat; a sta izolat de alții. A veni poponeț = a veni, a apărea pe neașteptate; a da buzna (peste cineva). A sări poponeț = a sări dintr-o dată (cu vorba), a sări tam-nisam. 2. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), popândeț (2). [Var.: poponéte s. m.] – Et. nec.

poponeț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
POPONÉȚ², poponețe, s. n. (Reg.) 1. Feștilă sau fitil de opaiț; p. gener. opaiț. 2. Sfeșnic. – Et. nec.

poponeț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
POPONÉȚ³, poponețe, s. n. (Fam.) Șezut, dos (de copil). [Var.: poponeáță s. f.] – Din popou.

poponeț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
POPONÉȚ⁴ s. m. (Bot.; pop.) Volbură (Convolvulus arvensis). – Cf. scr. poponac, ucr. oponeț.

poponeț (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
poponéț², poponéți, s.m. (reg.; glumeț) popă, preot.

poponeț (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
poponeț, poponețe s. n. (eufem.) fese

poponeț (Dicționaru limbii românești, 1939)
poponéț m. (d. pop. saŭ rut. oponec. V. popondoc). Est. Popondoc (guzgan). O plantă graminee cu un spic vertical. S. n., pl. e. Pop, proptea verticală. Sfeșnic de lut, opaiță în care se pune un boț de seŭ țuguĭat saŭ și altă grăsime maĭ moale. Momîĭe. Adv. Se zice despre ceva care stă înaintea ta și pare că așteaptă: Tocmaĭ cînd era masa gata, hop și el poponeț! Ce-mĭ staĭ poponeț la ușă? Ce mĭ-aĭ venit acuma poponeț ? Ce-mĭ puĭ chitanțele poponeț pe masă ? A sta poponeț, a sta pop, a sta copăcel. V. popîc.

poponeț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
poponéț¹ (rozător) (reg.) s. m., pl. poponéți

poponeț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
poponéț² (feștilă, sperietoare de păsări, șezut) (reg., fam.) s. n., pl. poponéțe

poponeț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
poponeț n. 1. Mold. Bot. volbură; 2. opaiț: dă masalaua pe un poponeț; a sta poponeț, a sta ca un stâlp (în drum), a fi provocător (VLAHUȚĂ). [Sârb. POPONAȚ, volbură; sensul 2 face aluziune la tulpina volubilă a plantei].