popicar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POPICÁR, -Ă, popicari, -e, s. m. și
f. Jucător de popice (
1). –
Popic +
suf. -ar.popicar (Dicționaru limbii românești, 1939)popicár m. (d.
popic). Jucător la popicĭ.
popicar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)popicár s. m.,
pl. popicáripopicar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)popicar m. cel ce joacă în popice.