popicărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POPICĂRÍE, popicării, s. f. Loc, teren, local (special amenajat) unde se joacă popice (
1). –
Popic +
suf. -ărie.popicărie (Dicționaru limbii românești, 1939)popicăríe f. (d.
popic). Loc netezit p. a juca la popice.
popicărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)popicăríe s. f.,
art. popicăría, g.-d. art. popicăríei; pl. popicăríi, art. popicăríile