pontif (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PONTÍF, pontifi, s. m. (În Roma antică) Preot din colegiul sacerdotal suprem, însărcinat cu supravegherea cultului religios și a celorlalți preoți;
p. ext. grad înalt în ierarhia sacerdotală la diferite popoare; (astăzi) înalt demnitar ecleziastic, arhiereu, prelat. ♦ Șeful suprem al Bisericii catolice; papă. ♦
Fig. (adesea
ir.) Persoană care are pretenția sau este considerată a fi o autoritate indiscutabilă într-un anumit domeniu. – Din
fr. pontife.pontif (Dicționar de neologisme, 1986)PONTÍF s.m. 1. Membru al colegiului sacerdotal suprem din vechea Romă, care supraveghea cultul; (
astăzi) prelat, episcop. ♦
Suveran pontif = papă.
2. (
Fig.; adesea ironic) Om care își dă aere de superioritate. [< fr.
pontife, cf. lat.
pontifex].
pontif (Marele dicționar de neologisme, 2000)PONTÍF s. m. 1. (la romani) membru al colegiului sacerdotal suprem, care supraveghea cultul; pontifice; (astăzi) prelat, episcop. ♦ suveran ~ = papă. 2. (fig.; și ir.) persoană considerată, sau având pretenția a fi o autoritate indiscutabilă. (< fr.
pontife)
pontif (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pontíf s. m.,
pl. pontífi