pontator - explicat in DEX

pontator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PONTATÓR¹, -OÁRE, pontatori, -oare, s. m. și f. Persoană care înregistrează prezența muncitorilor la locul de muncă sau calitatea și cantitatea produselor efectuate de aceștia într-un anumit interval de timp. – Ponta¹ + suf. -tor.

pontator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PONTATÓR², pontatori, s. m. Persoană care pontează² bani la jocurile de noroc; pont¹, pontaș². – Ponta² + suf. -tor.

pontator (Dicționar de neologisme, 1986)
PONTATÓR, -OÁRE s.m. și f. 1. Cel care înregistrează prezența muncitorilor la lucru sau cantitatea produselor realizate într-un anumit timp. 2. Cel care pontează la jocul de cărți. [< ponta + -tor, după fr. pointeur].

pontator (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PONTATÓR¹ s. m. cel care pontează la jocurile de noroc; pont. (după fr. pointeur)

pontator (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PONTATÓR², -OÁRE s. m. f. muncitor însărcinat cu pontajul lucrătorilor pe șantier sau cu înregistrarea cantității produselor realizate într-un anumit timp. (după fr. pointeur)

pontator (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PONTATÓR³, -OÁRE adj. (despre câini) care pontează³. (< ponta³ + -tor)

pontator (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
pontator, pontatori s. m. v. pontagiu.

pontator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pontatór s. m., pl. pontatóri

pontator (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pontator m. cel ce pontează.