ponoslui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV.
Tranz. (
Înv. și
reg.) A vorbi de rău; a ponegri, a defăima. –
Magh. panaszlani.ponoslui (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)ponosluí, ponosluiesc, vb. intranz. – A pârî, a calomnia (Papahagi 1925). A reclama pe cineva, a acuza (Lenghel 1979): „… mă duc și-l ponosluiesc la bd’irău” (Papahagi 1925: t. XDVI). Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Din magh. panaszt „a reclama„; Din magh. panaszol (MDA).
ponosluì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ponosluì v.
1. a scoate un ponos, a porecli:
maică-ta m’a ponosluit POP.;
2. a defăima:
nemernicul ce ponosluește oamenii cu vază ISP. [Ung. PANASZLANI (de aceeaș origină cu
ponosì)].