ponorî (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV.
Refl. (
Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din
ponor.ponorî (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!ponor'î (a se ~) (
reg.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se ponorắște, imperf. 3
sg. se ponorá, perf. s. 3
sg. se ponor'î, 3
pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3
sg. se ponorấse, 3
pl. se ponorấseră; conj. prez. 3
să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất