pompă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÓMPĂ1, pompe, s. f. Mașină de forță sau aparat compus de obicei dintr-un cilindru cu piston, manevrat cu mână sau acționat mecanic, folosit pentru a deplasa sau a comprima un fluid. ◊
Pompă de incendiu = pompă
1 cu care se aruncă apă la distanță pentru a stinge incendiile. ♦
Spec. (De obicei cu determinarea „de apă”) Aparat de pompare adaptat mai ales la puțuri;
p. ext. cișmea din care apa curge prin apăsare pe un mâner legat la rândul său de un aparat de pompare. – Din
fr. pompe.pompă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÓMPĂ2, pompe, s. f. 1. Alai, suită, cortegiu plin de fast, sărbătoresc;
p. ext. fast, strălucire, splendoare.
2. (În sintagma)
Pompe funebre = întreprindere care se ocupă cu pregătirea și cu efectuarea înmormântărilor. – Din
lat. pompa, fr. pompe.pompă (Dicționar de neologisme, 1986)PÓMPĂ1 s.f. Aparat cu care se poate extrage un fluid dintr-un loc pentru a-l deșerta în alt loc. ♦ Cișmea din care se scoate apa prin pompare. [< fr.
pompe, it.
pompa].
pompă (Dicționar de neologisme, 1986)PÓMPĂ2 s.f. 1. Lux, fast, strălucire; alai, suită sărbătorească.
2. Pompe funebre = serviciu care se ocupă cu efectuarea înmormântărilor. [Cf. fr.
pompe, lat.
pompa].
pompă (Marele dicționar de neologisme, 2000)PÓMPĂ1 s. f. 1. mașină de forță, agregat la deplasarea unui fluid dintr-un anumit spațiu într-altul. 2. cișmea din care se scoate apa din pompare. (< fr.
pompe)
pompă (Marele dicționar de neologisme, 2000)PÓMPĂ2 s. f. 1. fast, strălucire, splendoare; alai, suită, cortegiu. 2. ĕ funebre = serviciu care se ocupă cu efectuarea înmormântărilor. (< fr.
pompe, lat.
pompa)
pompă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pómpă (pómpe), s. f. –
1. Lux, fast. –
2. Cișmea.
Fr. pompe și cu primul sens, din
lat. pompa (
sec. XVIII). –
Der. pompier, s. m. (tulumbaș), din
fr. pompier; pompos, adj., din
fr. pompeux.pompă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)pompă, pompe s. f. 1. (
friz.) pulverizator.
2. (
er.) penis.
pompă (Dicționaru limbii românești, 1939)1) *pómpă f., pl.
e (lat.
pompa, d. vgr.
pompé, escortă, alaĭ, paradă, d.
pémpo, întovărășesc). Mare ceremonie, preparative solemne:
pompa uneĭ inaugurărĭ. Fig. Pompa stiluluĭ. Pompă funebră, preparativele înmormîntăriĭ.
Decorator de pompe funebre, dricar, patașcar. –
L. V. pombă (după ngr.).
pompă (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *pómpă f., pl.
e (fr.
pompe, poate d.
pompă 1, adică „trimetere”). Mașină care suge apă dintr´un loc și o împinge în alt loc (V.
tulumbă). – Orĭ-ce pompă se compune cel puțin dintr´un cilindru gol saŭ
corp de pompă și un piston care se mișcă în acest cilindru. Pompele-s de treĭ felurĭ:
1. aspirante saŭ
aspiratoare, adică acelea care trag apa în cilindru, o trec pin supapa pistonuluĭ și o aruncă afară;
2. respingătoare, adică acelea la care corpu de pompă se cufundă în apă, care intră în cilindru pin [!] supapa pistonuluĭ și e împinsă într´o țeavă laterală, de unde curge maĭ departe;
3. aspiratoare și
respingătoare, adică acelea care întîĭ sug apa deschizînd o supapă, apoĭ o resping închizînd această supapă și deschizînd alta pin [!] care apa intră într´o țeavă laterală, de unde curge maĭ departe.
Pompă pneŭmatică, mică pompă aspiratoare și respingătoare cu care se unflă caucĭucurile roatelor [!] vehiculelor.
Pompă de incendiŭ, pompă aspiratoare și respingătoare care poate arunca apă fără întrerupere și care se poate mișca cu mînile [!], cu abur saŭ cu electricitate.