polițmaistru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLIȚMÁISTRU, polițmaiștri, s. m. (
Înv.) Polițai. – Din
rus. polițmeister, germ. Polizmeister.polițmaistru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)polițmáistru (
înv.)
(-mais-) s. m.,
art. polițmáistrul; pl. polițmáiștri, art. polițmáiștriipolițmaistru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)polițmaistru m. Mold. șeful poliției. [Nemț.
Polizei-meister].