polițai (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLIȚÁI, polițai, s. m. Șef al poliției într-un oraș de provincie sau într-o circumscripție de oraș mai mare, în vechea organizare a țării; polițmaistru. ♦ (În trecut) Sergent de stradă sau agent de poliție. – Din
germ. Polizei.polițai (Dicționar de argou al limbii române, 2007)polițai, polițai s. m. 1. (înv.) sergent de stradă
2. (peior.) polițist
polițaĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)polițáĭ m., pl. tot așa (rus. [d. germ]
policaĭ-, policeĭ- saŭ
polic- méĭster, maestru polițiiĭ). Chestor, șefu poliții unuĭ oraș (numit
prefect de poliție în orașele marĭ). – Pop. și
polițár.polițai (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)polițái (
înv.,
fam.)
s. m.,
pl. polițái, art. polițáii