politie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLITÍE, politii, s. f. (
Înv.)
1. Activitate, practică politică, afaceri politice.
2. Oraș. – Din
ngr. politía.politie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)politíe (politíi), s. f. –
1. Stat, republică. –
2. Oraș. –
3. Conductă. –
Mr. pulitie „oraș”. Mgr. πολιτεία.
Sec. XVII,
înv. E dublet al lui
poliție, s. f., din
it. polizia, fr. police, prin intermediul
rus. policija (Cihac, II, 274; Tiktin).
Der. politic, adj.,
s. m., din
fr. politique, și mai înainte din
ngr. πολιτιϰός;
politică, s. f. (ideologie, doctrină; activitate), din
ngr. πολιτιϰή (Murnu, 46; Gáldi 233);
politicale, s. f. pl. (intrigi sau discuții politice), din
ngr. πολιτιϰά;
politicastru, s. m. (om fără orizont);
politicesc, adj. (politic),
înv.;
politicește (
var. politicamente),
adv. (din punct de vedere politic);
politician, s. m., din
fr. politicien; politicianism, s. n. (orientare exclusivă și abuzivă către politică);
politicos, adj. (civilizat), din
ngr. πολιτιϰός (Gáldi 234),
cf. sp. politicón; nepoliticos, adj. (necivilizat);
politevsi, vb. (a măguli, a ademeni), din
ngr. πολιτεύομαι (Tiktin),
sec. XVIII,
înv.;
politefsi, vb. (
înv., a fi în uz, a se folosi), dublet al cuvîntului anterior;
politețe, s. f., din
fr. politesse; nepolitețe (
var. impolitețe),
s. f. (lipsă de curtoazie);
politr(i)uc, s. n. (comisar politic bolșevic), din
rus. politruk. Der. de la
poliție: polițai, s. m. (copoi, polițist), din
germ. Polizei; polițienesc, adj. (propriu poliției), prin intermediul unui
adj. *polițian, ca
politician, gardian; polițist, adj. (polițienesc;
s. m., agent de poliție);
polițaimaistru, s. m. (
înv., comandant, șef de poliție), din
germ. Polizeimeister, cf. rus. policijmejster.politie (Dicționaru limbii românești, 1939)polítie f. (ngr.
politía, oraș, politeță, purtare, felu de vĭață, vgr.
-teía, guvern, regim politic, d.
pólis, oraș. V.
poliție).
Vechĭ. Stat:
politia mirenească. Sec. 19. Lit. Oraș.
Vechĭ. Purtare, felu de vĭață.
politie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)politíe (
înv.)
s. f.,
art. politía, g.-d. art. politíei; pl. politíi, art. politíilepolitie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)politie f. oraș (arhaism):
vorba vechie, dacă ești sărac, du-te într’o politie bogată CAR. [Gr. mod.].