politic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f.,
adj. I. S. f. 1. Știința și practica de guvernare a unui stat; sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relațiile, orientările și manifestările care apar între partide, între categorii și grupuri sociale, între popoare etc. în legătură cu promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere etc.; orientare, activitate, acțiune a unui partid, a unor grupuri sociale, a puterii de stat etc. în domeniul conducerii treburilor interne și externe; ideologie care reflectă această orientare, activitate, acțiune. ◊
Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului.
2. Tactică, comportare (abilă) folosită de cineva pentru atingerea unui scop.
II. Adj. 1. Care aparține politicii (
I), care se referă la politică, de politică; politicesc
1. ◊
Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului.
Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme.
Om politic (și,
înv., substantivat,
m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (
I 1). ♦ (Substantivat,
n.) Aspect, element politic (
II 1), viață politică.
2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din
lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique.politic (Dicționar de neologisme, 1986)POLÍTIC, -Ă adj. Care aparține politicii, referitor la politică. ♦
Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme;
drepturi politice = drepturi referitoare la participarea cetățenilor la viața obștească și la conducerea treburilor societății;
economie politică = v.
economie. [Cf. fr.
politique, lat.
politicus, gr.
politikos <
polis – oraș].
politic (Marele dicționar de neologisme, 2000)POLÍTIC, -Ă I.
adj. referitor la politică. ♦ nivel ~ = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme; om ~ = cel care își desfășoară activitatea în domeniul politicii (II, 1); drepturi če = drepturi referitoare la participarea cetățenilor la viața obștească și la conducerea treburilor societății II. s. f. 1. activitate a claselor, a grupurilor sociale în raport cu statul, determinată de interesele și de scopurile lor; activitate a organelor puterii și conducerii de stat în domeniul treburilor publice interne și externe. 2. tactică, comportare, abilitate folosită de cineva pentru a-și atinge scopul. (< fr.
politique, lat.
politicus, gr.
politikos, /II/ politike)
politic (Dicționaru limbii românești, 1939)*polític, -ă adj. (vgr.
politikós, d.
pólis, oraș). Relativ la guvernarea uneĭ țărĭ, la stat:
instituțiunĭ, chestiunĭ politice. Care se amestecă în afacerile statuluĭ:
om politic. Fig. Fin, șiret, diplomat:
fiĭ politic ! Drepturĭ politice, dreptu de a fi funcționar public, de a vota p. parlament ș. a.
Economia politică, știința care tratează despre bogăția publică și arta de a o administra. S. m. Om politic:
Alexandru Lahovarĭ a fost un ilustru politic. S. f., pl.
ĭ. Arta de a guverna statu:
politica conservatoare disprețuĭește plebea venală; politica internă și externă. Afacerile statului
politica îĭ pasiona pe toțĭ. Fig. Agilitate, fineță [!] în purtare:
puțină politică e necesară pentru a ajunge maĭ sus. A face politică, a te amesteca orĭ a te interesa de afacerile statuluĭ (Vechĭ [d. rus.
politika], „politeță, ceremonial, etichetă”). Adv. Din punct de vedere politic. În mod politic.
politic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, adj. II. 1. Care aparține politicii (
I), care se referă la politică, de politică; politicesc
1. ◊
Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului.
Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme.
Om politic (și,
înv., substantivat,
m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (
I 1). ♦ (Substantivat,
n.) Aspect, element politic (
II 1), viață politică.
2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din
lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique.politic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)polític1 adj. m.,
pl. polítici; f. polítică, pl. políticepolitic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*polític2 s. n.politic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)politic a.
1. relativ la guvernul unui Stat;
2. care se ocupă cu afaceri publice:
om politic; 3. fig. care recurge la ocoluri sau prefăcătorie. ║ m.
1. cel ce cunoaște afacerile publice și guvernul unui Stat:
un politic profund; 2. fig. om fin, dibaciu, prefăcut.