politeist - explicat in DEX

politeist (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste.

politeist (Dicționar de neologisme, 1986)
POLITEÍST. -Ă adj. Referitor la politeism, propriu politeismului. [Cf. fr. polythéiste].

politeist (Marele dicționar de neologisme, 2000)
POLITÉIST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al politeismului. (< fr. polythéiste)

politeist (Dicționaru limbii românești, 1939)
*politeíst, -ă s. și adj. (d. vgr. polýtheos, politeist, d. polýs, mult, și theós, zeŭ). Care se închină maĭ multor zeĭ. Adj. Religiune politeistă.

politeist (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste

politeist (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
politeist m. cel ce profesează politeismul.