poliglot (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi.
Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (
1), de poliglot. – Din
fr. polyglotte.poliglot (Dicționar de neologisme, 1986)POLIGLÓT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care știe mai multe limbi. ♦ Care este scris în mai multe limbi. [< fr.
polyglotte, cf. gr.
polys – numeros,
glotta – limbă].
poliglot (Marele dicționar de neologisme, 2000)POLIGLÓT, -Ă I.
adj., s. m. f. (cel) care cunoaște mai multe limbi. II. adj. scris în mai multe limbi; plurilingv. (< fr.
polyglotte)
poliglot (Dicționaru limbii românești, 1939)*poliglót, -ă adj. (vgr.
polý-glottos, d.
polys, mult, și
glôtta, limbă). Scris în maĭ multe limbĭ:
Biblia poliglotă; Care poate să vorbească maĭ multe limbĭ:
principele Cantemir era poliglot. Subst.
Mezzofanti era un poliglot uĭmitor. V.
linghist.poliglot (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)poliglót (-li-glot) adj. m.,
s. m.,
pl. poliglóți; adj. f.,
s. f. poliglótă, pl. poliglótepoliglot (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)poliglot a. scris în mai multe limbi:
Biblie poliglotă. ║ m. cel ce vorbește sau scrie în mai multe limbi:
Cantemir Vodă a fost cel mai mare poliglot român.