poligeneză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLIGENÉZĂ s. f. Concepție după care fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. nu derivă dintr-un izvor unic, ci au origini multiple. –
Poli- +
geneză. Cf. fr. polygénisme.poligeneză (Dicționar de neologisme, 1986)POLIGENÉZĂ s.f. Concepție potrivit căreia fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. nu derivă dintr-un izvor comun, ci au origini multiple. [După fr.
polygénisme, cf. gr.
polys – numeros,
genesis – origine].
poligeneză (Marele dicționar de neologisme, 2000)POLIGENÉZĂ s. f. 1. concepție potrivit căreia fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. nu derivă dintr-un izvor comun, ci au origini multiple. 2. descendentă din mai multe linii parentale. (< fr.
polygénèse)
poligeneză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)poligenéză s. f.,
g.-d. art. poligenézei