polemic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f.,
adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc.
2. Adj. Care ține de polemică (
1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din
fr. polémique.polemic (Dicționar de neologisme, 1986)POLÉMIC, -Ă adj. Care aparține polemicii; critic, combativ. [Cf. fr.
polémique].
polemic (Marele dicționar de neologisme, 2000)POLÉMIC, -Ă I.
adj. specific polemicii; critic, combativ. II. s. f. discuție în contradictoriu; luptă de idei cu privire la o problemă literară, științifică etc. (< fr.
polémique, gr.
polemikos)
polemic (Dicționaru limbii românești, 1939)*polémic, -ă adj. (vgr.
polemikós, de războĭ, d.
pólemos, războĭ). Relativ la o ceartă pin [!] scris:
stil polemic, operă polemică. S. f., pl.
ĭ. Ceartă pin [!] scris:
polemică literară, religioasă.polemic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, adj. 2. Care ține de polemică (
1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din
fr. polémique.polemic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)polémic adj. m.,
pl. polémici; f. polémică, pl. polémice