poleit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLEÍT1 s. n. Poleire. –
V. polei2.poleit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLEÍT2, -Ă, poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦
Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). –
V. polei2.poleit (Dicționar de argou al limbii române, 2007)poleit, -ă, poleiți, -te adj. (intl.) 1. arestat.
2. îmbrăcat în haine de deținut.
poleit (Dicționaru limbii românești, 1939)poleít, -ă adj. Acoperit cu poleĭală.
Fig. Cĭoplit, civilizat.
Leit poleit, absolut identic, aidoma:
acest băĭat e leit poleit tată-su.poleit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)poleít s. n.poleit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)poleit a. daurit:
leit poleit, aidoma. ║ n. lucrare de a polei.