poleială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLEIÁLĂ, poleieli, s. f. 1. Faptul de
a polei2; (
concr.) strat subțire de metal (prețios) cu care se poleiește
2 un obiect. ♦ Foaie subțire de staniol folosită ca ambalaj, mai ales pentru unele articole alimentare. ♦
Fig. Ceea ce încearcă să dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de valoare; strălucire aparentă; lustru, spoială.
2. Cizelare, șlefuire, lustruire a unui obiect sau,
fig., a unei opere literare, științifice etc. [
Pr.:
-le-ia-] –
Polei2 +
suf. -eală.