pohonț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POHÓNȚ s. m. v. pahonț.pohonț (Dicționaru limbii românești, 1939)pohónț și
pahónț m. (rut.
pogóncĭ și
-ónecĭ [pron.
pahónțĭ], curier, d.
po-goniti, a pogoni, a mînca vitele; rus.
pogónšcik, curier, mojic. V.
pogonicĭ).
Mold. Iron. Rus de un aspect sălbatic (cărăuș al oștiĭ ruseștĭ orĭ soldat rusesc în general).