poghircă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)poghírcă,
poghírci, s.f. (reg.)
1. (mai ales la pl.) fire de cânepă răsărite târziu și nedezvoltate, rămase mici și subțiri; poșomogi, bârzoci (din care se face cea mai bună canură).
2. (la pl.) cereale, legume, fructe etc. slab dezvoltate.
3. om mic de statură, pipernicit; (în forma:
boghircă) om cu mintea slabă, prost, neghiob; jucător prost la jocurile de noroc; femeie urâtă.
4. nume de pasăre.
5. s.m. (în forma
poghirc) nume de plantă târâtoare.
poghircă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))POGHÍRCĂ, poghirci, s. f. 1. (
Pop., la
pl.) Fire de cânepă, răsărite târziu și nedezvoltate; resturi de cânepă rămase după cules.
2. Poreclă dată unui om mic de statură.
poghircă (Dicționaru limbii românești, 1939)poghírcă f., pl.
ĭ (cp. cu vsl.
pabirŭkŭ și
pob-, nsl.
poberk, cules pe urmă, și cu vsl.
*po-grŭčiti, a zgîrci, a chirci. V.
pobîrcesc, boghircă). Resturĭ de cînepă rămase după cules (la Bz. la pl.). Om pipernicit, pipiric, stîrpitură, chirtoacă, buricu pămîntuluĭ. Femeĭe urîtă (Vs.). Jucător prost la cărțĭ orĭ la alt joc (Mold.). – În Trans.
poghirc, m., o plantă tîrîtoare. – Și
porghic, m. și
porghice, f. (Mold.), cînepă pipernicită.
poghircă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)poghircă f.
1. Mold. firele de cânepă cari n´au putut crește mare:
din poghirci se obține cea mai bună calitate de câlți sau canură; 2. mic de stat:
parcă-i o poghircă, se zice când cineva rămâne în urmă, de cel ce n’are noroc. [Lit. spic lepădat: și
porghic, Tr.
podbic = slovean POBERK, spicuit la urmă].