podoimă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)podoímă1,
podoíme, s.f. (reg.)
1. bârnă de sprijin pe care stă capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare a morii de apă; grindă, punte, posadă.
2. piesă de sprijin pentru manivela care transmite mișcarea roții la joagăr.
podoimă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)podoímă2,
podoíme, s.f. (reg.)
1. persoană urâtă.
2. om leneș.
podoimă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)podoímă (podoíme), s. f. – Pretext, scuză.
Sb. podoima, cf. doimiti se „a se răsplăti cu vorbe”. În
Trans.podoimă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))PODÓIMĂ, podoime, s. f. (
Reg.) Pretext.
podoimă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)podóimă, -e, s.f. – Lemnul pe care stă capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare la moara de apă; grindă, punte. – Sb. podoima.