podmet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PODMÉT, podmeturi, s. n. (
Reg.) Momeală, nadă [
Pl. și:
podmete]. – Din
sl. podŭmetŭ.podmet (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)podmét,
podméturi, s.n. (înv. și reg.)
1. momeală, nadă.
2. ciucure.
podmet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)podmét (podméturi), s. n. – Nadă, momeală.
Sl. podŭmetŭ, atestat numai cu sensul de „plasă”, dar care trebuie să fi însemnat și „ceea ce este depus”, din
podŭmesti „a sta întins”,
cf. rus. podmet „acțiunea de a arunca” (Miklosich,
Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 189; Conev 98). De aici și
pogmată, s. f. (
Maram., fir care închide gîtul cămășii), în loc de *
podmată, cf. sb. podmetača „zăvor, ivăr”.
podmet (Dicționaru limbii românești, 1939)podmét și
potmét n., pl.
urĭ (vsl.
podŭmetŭ, cĭucure, d.
podŭ-mesti, a zăcea, rus.
podmëtka, pingea, talpă noŭă,
podméstĭ, podmetátĭ, a arunca dedesupt [!], a da în colo măturînd. V.
predmet, omăt).
Vest. Rar. Momeală, nadă, lucru care momește.
podmet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)podmét (
reg.)
s. n.,
pl. podméturipodmet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)podmet n. momeală. [Slav. PODŬMETŬ, moț, fir (rus. PODMETŬ, aruncare pe d’asupra, băgare pe ascuns)].