podit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PODIT1 s. n. Podire. –
V. podi.podit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PODIT2, -Ă, podiți, -te, adj. (Despre încăperi) Cu pardoseală; (despre străzi) pavat (cu scânduri). –
V. podi.podit (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)podít, podítă, adj. (reg.; despre lână) de proastă calitate.
podit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)podít s. n.podit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)podit a. așternut cu scânduri:
ulițele erau înainte podite cu grinzi de lemn. ║ n. lucrare de a podi.