podină - explicat in DEX

podină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PÓDINĂ, podini, s. f. 1. Pardoseală de scânduri la casă, la pod etc.; (înv. și reg.) fiecare dintre scândurile care alcătuiesc un tavan, un pavaj etc. ♦ (La pl.) Obligație, în evul mediu, a negustorilor (brașoveni) din Țara Românească de a întreține străzile din București pavate cu scânduri. ♦ (La pl.) Taxă percepută în trecut, la Iași, pe carele cu produse care intrau în oraș, în scopul întreținerii străzilor. 2. (Pop.) Suport pe care se clădește claia sau stogul pentru a le feri de umezeală; partea de jos a stogului. 3. (Reg.) Platformă de scânduri înălțată deasupra terenului, pentru a folosi ca loc de observație. 4. (Reg.) Podiș. – Din rus., scr. podina, ucr. podyna.

podină (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
podínă, podíni și podíne, s.f. 1. (pop.) pardoseală de scânduri (la casă, la podul casei, la tavane, la vechile străzi etc.) 2. (la pl.; înv.) obligație a negustorilor brașoveni, din Țara Românească, în evul mediu, de a întreține străzile Bucureștiului pavate cu scânduri; taxă percepută în trecut la Iași pe carele cu produse care intrau în oraș, pentru întreținerea străzilor pavate cu scânduri. 3. (înv. și reg.) tavan de scânduri. 4. (pop.) suport pe care se clădește claia de fân; pat; pod; partea de jos a stogului de fân, poclaj, podlaș; mijlocul stogului de fân. 5. (reg.) platformă de scânduri înălțată deasupra terenului care folosește ca post de observație, de pază. 6. platformă de care sunt fixate pietrele morii de apă; pod. 7. (reg.) piatra stătătoare a morii de apă. 8. (reg.) fundul scocului la moara de apă; pod. 9. fundul jgeabului pe care se coboară buștenii la vale. 10. (reg.) suprafață plană în regiunea de munte sau de deal; regiune de șes mai înalt. 11. (reg.) strat de prune ridicat la suprafață butoiului în timpul fermentației. 12. (reg.) șale.

podină (Dicționaru limbii românești, 1939)
pódină f., pl. ĭ (sîrb. podina, bază, temelie [la un munte, la o claĭe ș. a.]. V. pod, podesc, zăpodină). Podea, estradă, înălțătură de scândurĭ (V. pătuĭac). Baza stoguluĭ, partea de jos pînă la tulpină (Mold.). Scîndură întrebuințată la pardoseală (Mold.) saŭ la tavan (Olt.) V. șchele.

podină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pódină s. f., g.-d. art. pódinii; pl. pódini

podină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
podină f. 1. fiecare scândură groasă de stejar (din care se alcătuește podeala): mușchiu pletos de o padină de gros CR.; 2. podeală; 3. podeala de sus sau tavanul; 4. jumătatea unui stog de fân sau paie.