podidi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PODIDÍ, podidesc, vb. IV.
Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. –
Et. nec.podidi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)podidí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. podidésc, imperf. 3
sg. podideá; conj. prez. 3
să podideáscăpodidì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)podidì v.
1. a covârși, a copleși:
multe rele îi podideau; 2. a țișni:
a-l podidi lacrimile, sângele. [Cf.
prididi].