podiș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PODÍȘ, podișuri, s. n. 1. Formă complexă de relief, de mare întindere, aproape plană, situată la o altitudine relativ ridicată și străbătută de văi prelungi.
2. (
Reg.) Podeț. –
Pod +
suf. -iș.podiș (Dicționaru limbii românești, 1939)podíș n., pl.
urĭ (d.
pod). Loc podit, platformă. Platoŭ, terasă:
podișu Pamir. V.
așezătură, grindiș.podiș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)podíș s. n.,
pl. podíșuripodiș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)podiș n.
1. schele:
fac podișuri late din trupuri sângeroase AL.;
2. platou, terasă:
podișul Moldovei.