podeț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PODÉȚ, podețe, s. n. Diminutiv al lui
pod (
I 1); poduleț, podișcă (
1), poduț
2, podiș (
2), podișor, podurel. ♦ Scândură, pod mic, rudimentar, așezat peste șanțul de la marginea drumului (pentru a permite accesul în curte); podișcă (
1). –
Pod +
suf. -eț.podeț (Dicționaru limbii românești, 1939)podéț n., pl.
e (d.
pod). Pod mic.
podeț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)podéț s. n.,
pl. podéțepodeț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)podeț n. pod mic.