pod (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POD, poduri, s. n. I. 1. Construcție de lemn, de piatră, de beton, de metal etc. care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pământ, susținând o cale de comunicație terestră (șosea sau cale ferată) și asigurând continuitatea căii peste un obstacol natural sau artificial. ◊
Pod de gheață = strat continuu de gheață care acoperă în întregime suprafața unui râu sau a unui lac ca urmare a unei perioade îndelungate de temperatură scăzută a aerului.
Pod carstic = porțiune a tavanului unei peșteri rămasă suspendată în urma prăbușirii acestuia.
Pod plutitor (sau
umblător) = bac. ◊
Expr. A face pod cu palma mâinii = a pune mâna streașină la ochi pentru a putea vedea mai bine. (Sport)
A face podul = a face o figură caracteristică prin îndoirea corpului pe spate în semicerc, cu sprijin pe mâini și pe picioare. ♦ Pod (
I 1) demontabil, format dintr-un șir de bărci sau de plute legate de ancore sau de piloți.
Pod de vase. ♦ Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval.
2. Platformă având forma asemănătoare cu a unui pod (
I 1) și care servește ca loc de lucru, ca element de protecție etc.;
spec. macara cu scheletul în formă de pod (
I 1), pe care se deplasează aparatul de ridicare și de transportare a greutăților. ◊
Pod-basculă = basculă prevăzută cu o platformă pe care se cântăresc în stațiile de cale ferată vagoanele încărcate cu marfă.
Pod rulant = macara mobilă alcătuită dintr-un pod metalic care are o cale de rulare la oarecare înălțime deasupra solului și care se folosește în ateliere, în hale de montaj, în turnătorii etc. pentru ridicarea unor sarcini și deplasarea lor pe direcție orizontală.
Pod basculant = pod metalic mobil, destinat circulației vagonetelor între rampele puțurilor de mină și colivia de extracție.
Podul sondei = platformă folosită ca rampă pentru materialul tubular care se introduce sau se extrage din sondă.
Pod de siguranță = platformă prevăzută cu deschideri pentru trecere, montată din loc în loc într-un puț de mină pentru a opri căderea unei persoane care ar aluneca pe scări sau pentru a reține o rocă desprinsă din pereți.
3. (
Înv.) Puntea unei nave.
4. (
Înv.) Pavaj din scânduri groase de stejar cu care se acopereau străzile; caldarâm:
p. ext. stradă, uliță pavată cu scânduri.
Podul Mogoșoaiei. 5. (În practicile religiei creștine ortodoxe) Bucată de pânză îngustă și lungă care se așterne din loc în loc pe parcursul unui cortegiu mortuar.
II. Spațiul dintre acoperiș și planșeul superior al unei clădiri. ◊
Loc. adv. Din pod în pivniță = în întregime, complet. ◊
Expr. A călca (sau
a se uita) (ca) din pod, se spune despre un om plin de sine, îngâmfat, încrezut.
A cădea ca din pod = a rămâne surprins, uimit, dezorientat, buimac.
A călca ca din pod = a merge cu pași nesiguri, greu. ♦
P. ext. Tavan, plafon.
III. P. anal. 1. (În sintagmele)
Podul mâinii = dosul mâinii.
Podul palmei = partea interioară a palmei, de la încheietura cu antebrațul până la degete.
2. Lucrare protetică dentară, metalică sau mixtă, folosită ca metodă terapeutică. – Din
sl. podŭ.pod (Dicționar de neologisme, 1986)POD- v.
podo-.
pod (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pod s.m. (reg.) pește denumit și „scobar”.
pod (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pod (póduri), s. n. –
1. Platformă de scîndură, planșeu. –
2. Punte. –
3. (Înv.) Drum pietruit cu scînduri, obișnuit în orașele
rom. –
4. Cale, drum, șosea. –
5. Ponton. –
6. Tavan. –
7. Spațiu închis între acoperiș și plafonul casei. –
8. Pardoseală. –
9. Palma mîinii. –
10. Talpa plugului. –
11. Zăcătoare (la moară). –
12. Bucăți de pînză care se întind în calea cortegiului funerar, cu ideea de a ușura mortului trecerea pe puntea raiului. –
Megl. pod. Sl. podŭ „platformă” (Miklosich,
Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 270; Conev 81; Spitzer,
Mitt. Wien., 326),
cf. bg.,
sb.,
cr.,
slov.
pod „platformă de scînduri”,
mag. pad „podul casei”. –
Der. podar, s. m. (
înv., încasator de podărit; paznic la pod; pontonier;
Mold., măturător);
podărit, s. n. (slujba pontonierului; taxă pe poduri);
podeț, s. n. (podișcă);
podi, vb. (a bate podea), din
sl.,
bg. poditi; podeală (
var. podea), sf. (dușumea, pardoseală, parchet);
podeag, s. n. (platou, movilă, colină);
podereu (
var. podireu, poderei),
s. n. (
Trans., pod de șură);
podină, s. f. (pardoseală, suport; scîndură; acoperiș; baza stogului), din
sb. podina; podiș, s. m. (platou, movilă; punte de lemn);
podișcă, s. f. (pod mic; ponton);
podișor, s. n. (
Trans., blidar, dulap);
pondeală (
Trans.,
var. Olt. pondilă),
s. f. (pardoseală, sol), din
podeală cu infix nazal sau contaminat cu
podină. – Din
rom. provine
slov.
podišiar (Candrea,
Elemente, 402).
pod (Dicționaru limbii românești, 1939)pod n., pl.
urĭ (vsl.
podŭ, pod, etaj; bg. sîrb.
pod, pod, podea; rus.
pod, vatră; ung.
pad, podea. V.
podină. Rînd, cat, etaj (Vechĭ). Partea caseĭ compusă din tavan și acoperămînt:
hoțiĭ s´aŭ ascuns în pod, să creștĭ mare pînă´n pod (urare copiilor micĭ),
un vin acru de-țĭ sărea căcĭula´n pod (foarte acru). Stradă pavată cu scîndurĭ (cum a fost pin [!] România pînă pe la 1860), stradă în general:
nu era nimenĭ pe pod, a cere la pod (a cerși la drum),
a bate podurile (Munt.). Pardoseală, podeală, locu pe care calcĭ la car (pomostin), la luntre ș. a. Bac. Punte mare (de lemn, de peatră [!] saŭ de metal):
trece trenu pe pod. Pod umblător, bac. Pl.
Est. Bucățĭ de pînză (saŭ și de alte stofe) care se daŭ de pomană (cîte una la fiecare
stîlp orĭ loc de prohodire) trecîndu-se pe supt [!] mort. (Se numesc
podurĭ după credința populară că pe ele va trece mortu rîurile de pe lumea cea-laltă).
Podu palmeĭ, partea cea lată a palmeĭ considerată în ăuntru [!].
Pod umblător, bac.
Inginer de podurĭ și șosele (după fr.
ponts et chaussées), inginer de podurĭ și căĭ de tot felu.
pod (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pod s. n.,
pl. póduripod (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pod n.
1. construcțiune de lemn, piatră ori fier, peste o vale sau un râu, care servește de trecătoare:
pod-mișcător, stătător, umblător; fig.
podul palmei, partea-i cărnoasă și adâncită;
2. partea casei de sub acoperiș;
s´a suit în pod; 3. tavan la casele țărănești;
4. partea din dreapta și din stânga carului și partea osiei ce trece sub car;
5. fundul luntrei;
6. coperta unei corăbii;
7. locul într’o biserică unde cântă corul;
8. pl. pânzele cele albe întinse în calea mortului (si cari se dau apoi de pomană):
să te bocesc, podurile să-ți gătesc POP.;
9. pardoseală cu grinzi de lemn;
10. uliță astfel pardosită (stradele așternute cu piatră nefiind încă cunoscute):
era multă lume pe pod; a bate podurile, a umbla haimana;
poduri și șosele, corp de ingineri însărcinați a construi sau întreține poduri, drumuri, canaluri, porturi. [Slav. PODŬ, sol, podeală].