pocaianie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POCAIÁNIE, pocaianii, s. f. 1. (
Înv.) Pocăință. ♦ Una dintre cele șapte taine ale Bisericii creștine.
2. (
Înv. și
reg.) Penitență pentru ispășirea păcatelor;
p. ext. pedeapsă, suferință, chin. [
Pr.:
-ca-ia-. –
Var.: (
înv. și
reg.)
pocánie s. f.] – Din
sl. pokajanije.pocaianie (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pocaiánie,
pocaiánii, s.f.
1. (înv.) pocăință; una din cele șapte taine ale bisericii creștine.
2. (înv. și reg.) pedeapsă pentru ispășirea păcatelor; suferință, chin, penitență.
3. (reg.) moarte.
4. (reg.) seamăn, pereche; măsură, limită în comportare.
pocaianie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pocaiánie (
înv.,
reg.)
(-ni-e) s. f.,
art. pocaiánia (-ni-a), g.-d. art. pocaiániei; pl. pocaiánii, art. pocaiániile (-ni-i-)pocaĭanie (Dicționaru limbii românești, 1939)pocaĭánie f. (vsl.
pokaĭaniĭe).
Vechĭ. Pocăință. – Se scria și
pocaanie, ort. sl. dar nu se pronunța de cît
-aĭa.