pocăință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POCĂÍNȚĂ s. f. (În practicile creștine) Căință pentru păcatele săvârșite;
p. gener. regret pentru o faptă rea, o greșeală etc.; pocăială. –
Pocăi +
suf. -ință.pocăință (Dicționaru limbii românești, 1939)pocăínță f., pl.
e (d.
a se pocăi). Penitență, regret și îndreptare a unuĭ păcătos.
pocăință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pocăínță s. f.,
g.-d. art. pocăínței; pl. pocăínțepocăință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pocăință f. penitență:
după căință vine pocăință.