poate (Dicționaru limbii românești, 1939)
poáte (oa dift.) adv. (din poate fi, ca la N. Cost. 1, 102, și poate hi, ca la Cost. 1, 275, și 292. V. pot). Se poate să: Poate aĭ auzit, poate c´aĭ auzit, aĭ auzit poate, poate să fi auzit și tu. Viĭ și tu? Poate? Fără doar1 și poate, cu siguranță, de sigur, fără îndoĭală: voĭ veni fără doar și poate.
poate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
poate adv. exprimă o posibilitate: voiu merge poate. [Scurtat din poate fi].