poarcă - explicat in DEX

poarcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
POÁRCĂ, poarce, s. f. 1. (Pop.) Scroafă. 2. Joc de copii, la care unul dintre jucători, numit porcar, împinge cu un băț spre o groapă o minge, o bilă etc., în timp ce ceilalți jucători încearcă să-i oprească trecerea; p. ext. minge, bilă etc. cu care se joacă ◊ Expr. A bate poarca = a juca jocul descris mai sus. – Lat. porca.

poarcă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
poárcă², poárce, s.f. (reg.) pălărie sau căciulă uzată.

poarcă (Dicționaru limbii românești, 1939)
poárcă f., pl. e (lat. pŏrca, it. pv. cat. pg. porca, sp. puerca). Scroafă (Rar). Vrană (Gorj). Un joc în care un băĭat (porcaru) împinge cu prăjina orĭ cu cĭomagu o minge orĭ alt-ceva spre o groapă (la jir), ĭar ceĭlalțĭ, care aŭ fie-care cîte o groapă, în care țin vîrfu cĭomaguluĭ, caută să-l împedece [!]. (Dacă porcaru ocupă cu vîrfu cĭomaguluĭ o groapă vacantă, rămîne porcar cel care șĭ-a perdut [!] groapa. Tot așa, dacă porcaru reușește să ducă poarca în groapa centrală, îĭ ĭa altu rîndu).

poarcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
poárcă (pop.) s. f., g.-d. art. poárcei; (scroafe) pl. poárce

poarcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
poarcă f. 1. scroafă; 2. vrana unei butii (se aude în Gorj); 3. (de-a), un joc de copii în care unul din jucători (numit porcar) împinge cu un băț într’o gaură (numită ciur) un os măricel (numit poarca), pe când ceilalți jucători apără cu bețe gura gaurei. [Lat. PORCA].