poștalion - explicat in DEX

poștalion (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
POȘTALIÓN, (1) poștalioane, s. n., (2, 3) poștalioni, s. m. 1. S. n. Diligență; p. ext. trăsură trasă de mai mulți cai. 2. S. m. (Înv.) Cal folosit la poștalion (1). 3. S. m. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Pr.: -li-on] – Din rus. počtal'on.

poștalion (Dicționaru limbii românești, 1939)
poștalión m. (rus. počtalión [și počtárĭ], curier postal, germ. fr. postillon, conductor de căruță postală, călăreț pe cal înhămat, care vine d. it. postiglione). Mold. Vizitiu de căruță postală. Curier, împărțitor de scrisorĭ, poștar, plicar. Telegar înhămat înaintaș (păreche [!] după păreche). S. n., pl. oane. Munt. Căruța poștală. Căruță rapidă cu osiile de fer [!]. Trăsură de călătorie cu patru caĭ înaintașĭ. Diligență.

poștalion (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
poștalión¹ (surugiu, cal) (înv.) (-li-on) s. m., pl. poștalióni

poștalion (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
poștalión² (diligență) (-li-on) s. n., pl. poștalioáne

poștalion (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
poștalion m. cel ce mână caii de poștă. [Rus. POČTALIONŬ]. ║ n. car solid cu osiile de fier pentru a transporta tot felul de greutăți.