poĭată - explicat in DEX

poiată (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
POIÁTĂ, poieți, s. f. (Reg.) 1. Adăpost (rudimentar) pentru păsările de curte, pentru porci, pentru vite. 2. Adăpost pentru oameni, la câmp sau la stână. ♦ Bucătărie de vară. [Pr.: po-ia-] – Din sl. pojata.

poiată (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
poiátă (poiéți), s. f. – 1. (Mold.) Adăpost în curte. – 2. (Trans.) Grajd. – Mr., megl. puiată. Sl. pojata „colibă” (Miklosich, Lexicon, 654; Conev 81; Pușcariu, Dacor., VII, 356), cf. bg., sb., cr., slov. pojata.

poĭată (Dicționaru limbii românești, 1939)
poĭátă f., pl. ĭete și ĭețĭ (rut. po-ĭata, acoperemînt [!], casă, bg. „stînă”, sîrb. „staul”; ung. pajta, șopron. Bern. 1, 450). Mold. Coteț, cotineață, adăpost de păsărĭ (oare). Trans. Staul. Vc. Șopronu pivnițeĭ.

poiată (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
poiátă, s.f. – Grajd pentru vite mari. Poiețea = grajd mai mic ce se așază imediat lângă peretele grajdului mare și servește de culcuș vițeilor ori porcilor; poiețeaua destinată porcilor se numește comun coteț (Bud 1908). – Din sl. pojata „colibă” (Miklosich, Pușcariu cf. DER).

poiată (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
poiátă (reg.) s. f., g.-d. art. poiéții; pl. poiéți

poiată (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
poiată f. Mold. 1. grajd din gard de nuiele; 2. coteț: poieți pentru păsări CR. [Slovean POIATA, colibă, grajd].