plăvan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLĂVÁN, -Ă, plăvani, -e, adj. (
Pop.; despre boi și vaci) Cu părul alb-gălbui sau alb-cenușiu; (despre părul boilor sau al vacilor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. ♦ (Substantivat,
m.) Bou. –
Plav (
reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” <
sl.) +
suf. -an.plăvan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)plăván (plăvánă), adj. – Bălan. –
Var. plăvîi, plăviu, plăviț. Sl. plavŭ „alb”,
plavinŭ „bălan” (Miklosich,
Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 262),
cf. slov.
plavec „bou bălan”. Se folosește mai ales ca nume de bou; doar
plăviță se zice și despre femeile blonde și
înv. despre orice obiect auriu sau gălbui;
cf. Coresi:
căutați pămînturile, că sînt plăvițe, spre seceriș sînt. Cf. plăvaie, s. f. (varietate de struguri), format ca
bălaie din
bălan.plăvan (Dicționar de argou al limbii române, 2007)plăvan, plăvani s. m. (peior.) bărbat înalt; vlăjgan, huidumă.
plăvan (Dicționaru limbii românești, 1939)plăván, -ă adj. (d. vsl.
plavŭ, alb,
plavĭnŭ, galben, rudă cu lat.
flavus, blond,
galbus, gálbinus, galben verziŭ, și
fulvus, roșcat). De coloare [!] gălbie saŭ cărămizie foarte deschisă, vorbind de păru boilor. – În est și
plăváĭ, -
áĭe (după
bălaĭ, -aĭe).
plăvan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plăván (
pop.)
adj. m.,
pl. plăváni; f. plăvánă, pl. plăváneplăvan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)plăvan a. cu părul plăviț:
boi plăvani AL. [Slav. PLAVŬ, alb].