plăieș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLĂIÉȘ, plăieși, s. m. 1. (În evul mediu) Locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte; grănicer, străjer.
2. Locuitor de la munte; muntean. [
Pr.:
plă-ieș] –
Plai +
suf. -aș.plăieș (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)plăiéș,
plăiéși, s.m.
1. (înv.) locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte; grănicer, străjer, muntean.
2. (înv. și reg.) administrator la curtea domnească.
3. (reg.) paznic, portar; om de serviciu.
4. (reg.) locuitor al unui plai, de la plai.
5. (reg.) pădurar de plai.
6. (reg.) lăstun.
plăieș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plăiéș s. m.,
pl. plăiéșiplăieș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)plăieș m.
1. grănicer;
2. muntean.