plăcintă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLĂCÍNTĂ, plăcinte, s. f. 1. Preparat de patiserie făcut din foi de aluat între care se pune o umplutură de brânză, de carne, de fructe etc. ◊
Expr. A-i veni (sau
a-i pregăti) (cuiva)
o plăcintă = a-i veni (sau a-i pregăti) cuiva o surpriză neplăcută, un necaz.
A găsi plăcinta gata = a se folosi de munca altuia, a-i veni totul de-a gata.
Se vinde ca plăcinta caldă = se vinde repede, este foarte căutat.
A număra foile la (sau
din) plăcintă = a-și face prea multe socoteli, a despica firul în patru.
A aștepta (pe cineva)
cu plăcinte calde = a aștepta (pe cineva) cu mare bucurie.
A sta ca o plăcintă = a fi pasiv, comod, nesimțit.
2. (
Bot.; în compusul)
Plăcinta-porcului = talpa-ursului
(Heracleum palmatum). –
Lat. placenta.plăcintă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)plăcíntă (plăcínte), s. f. – Turtă, produs culinar cu umplutură de brînză, mere etc. –
Mr.,
megl. plățintă. Lat. plăcenta (Pușcariu 1330; Candrea-Dens., 1399; REW 6556; Rosetti, I, 170), păstrat numai în
rom. Der. este confirmată de fonetismul dialectelor. E dubletul lui
placentă, s. f., din
fr. placenta. –
Der. plăcintar, s. m. (persoană care face sau vinde plăcinte);
plăcintărie s. f. (patiserie). Din
rom. provin
rut. paljacyinta (Candrea,
Elemente, 403),
mag. palacsinta (Miklosich,
Fremdw., 116; Edelspacher 21),
germ. Palatschinken.plăcintă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)plăcintă, plăcinte s. f. (iron.) pălărie.
plăcintă (Dicționaru limbii românești, 1939)plăcíntă f., pl.
e (lat.
placenta, d. vgr.
plakûs, -ûntos, contras din
plakóeis [
ártos, pîne [!]], în formă de placă, turtă, prăjitură, d.
plax, plakós, placă. D. rom. vine ung.
palacsinta, și de aci sîrb.
palačinka, germ. austriac
palatschinken, rut.
palačýnta. V.
plachie). Un fel de prăjitură mare făcută din foĭ de cocă cu nucĭ pisate orĭ mere orĭ carne orĭ brînză orĭ alt-ceva (V.
baclava, budincă, piroșcă, turtă).
Fig. Lucru bun, chilipir, (și iron.) surpriză neplăcută:
el venea la plăcinte gata (saŭ:
calde).
Ca plăcinta, plan, drept:
poporu crede că pămîntu e ca plăcinta. Prov. La războĭ înapoĭ, la plăcinte înainte, la dificultățĭ fugĭ, și la chilipir te´ndeșĭ.
Cine stă să numere foile din plăcintă, nu maĭ ajunge s´o mănînce, nu trebuĭe să analizezĭ prea mult lucrurile.
plăcintă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plăcíntă s. f.,
g.-d. art. plăcíntei; pl. plăcínteplăcintă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)plăcintă f.
1. bucată subțire de aluat cu mere, brânză sau tocană;
2. fam. cursă:
văzu ce plăcintă i se pregătește. [Lat. PLACENTA].