plăcintar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLĂCINTÁR, plăcintari, s. m. Persoană care face sau vinde plăcinte. –
Plăcintă +
suf. -ar.plăcintar (Dicționaru limbii românești, 1939)plăcintár m. (d.
plăcintă saŭ lat.
placentarius). Acela care face plăcinte pentru popor.
plăcintar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plăcintár s. m.,
pl. plăcintáriplăcintar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)plăcintar m. cel ce face și vinde plăcinte.