plus - explicat in DEX

plus (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PLUS¹- Element de compunere care înseamnă „mai mult”, „în plus²” și care servește la formarea unor substantive. – Din plus².

plus (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PLUS², (1, 2) plusuri, s. n., (3) adv. 1. S. n. Ceea ce depășește o cantitate dată; prisos. ◊ Loc. adj. În plus = peste ceea ce este obișnuit; pe lângă aceasta, pe deasupra. 2. S. n. (Mat.) Semn grafic în formă de cruce, care indică operația de adunare (a mărimilor între care se găsește) sau caracterizează numerele sau mărimile pozitive (dacă se găsește înaintea acestora). (Cu valoare de prepoziție) Cinci plus trei fac opt. ◊ Plus infinit = simbol matematic care arată creșterea nelimitată a numerelor pozitive. ♦ Semn grafic în formă de cruce, care, pus pe lângă o notă dată școlarilor, îi mărește valoarea. ♦ Semn grafic identic cu cel din matematică, indicând sarcinile electrice pozitive. 3. Adv. Mai mult, și încă. – Din lat. plus.

plus (Dicționar de neologisme, 1986)
PLUS s.n. 1. Ceea ce trece peste o anumită cantitate; prisos. 2. Semn grafic în formă de cruce, care simbolizează adunarea unor mărimi între care se găsește sau, atunci când se află înaintea unei mărimi, arată caracterul pozitiv al acesteia. ♦ Semn grafic identic cu cel din matematică, indicând sarcinile electrice pozitive. // Element prim de compunere savantă cu semnificația „mai mult”, „plural”, „de mai multe ori”, „peste”, „pe deasupra”. [< lat., fr. it. plus].

plus (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PLUS¹- elem. „mai multe”, „în plus”. (< lat. plus)

plus (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PLUS² I. s. n. 1. ceea ce depășește o anumită cantitate; prisos. 2. simbol matematic (+) care indică o adunare sau, pus înaintea unei mărimi, caracterul pozitiv al acesteia. ◊ semn grafic, identic cu cel din matematică, indicând sarcinile electrice pozitive. II. adv. mai mult, și încă. (< lat. plus)

plus (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
plus adv. – 1. Mai mult. – 2. (S. n.) Semnul adunării. Lat. plus (sec. XIX). – Comp. plus-valută, s. f. (plusvaloare), din fr. plus-value; pluscuamperfect, s. n., din lat. plusquamperfectum.

plus (Dicționaru limbii românești, 1939)
*plus adv. (lat. plus, maĭ mult). Și, adăugînd, maĭ punînd încă: un escadron, plus doŭă plotoane [!]. Plus că, adaugă că, unde maĭ puĭ și că: îmĭ place aci fiind-că e liniște, plus că e vĭața ĭeftină. S. m. (pl. plușĭ, ca ics, icșĭ). Semnu adunăriĭ în matematică (+). S. n., pl. urĭ. Rest, prisos: a rămas un plus de banĭ. – Vulg. în plus de asta, afară de asta. V. minus.

plus (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
plus¹ adv.

plus (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
plus² s. n., pl. plúsuri; semn grafic +

plus (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
plus n. 1. cantitate adaosă, opus lui minus; 2. semnul adunării (+): 5+3.