ploscar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLOSCÁR, ploscari, s. m. 1. Persoană care lucrează sau vinde ploști.
2. (În orânduirea feudală a țărilor române) Ajutor de paharnic; cupar.
3. (
Reg.) Vornicel.
4. Fig. Palavragiu, flecar; ploscaș. –
Ploscă +
suf. -ar.ploscar (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)ploscár, ploscári, s.m. (reg.)
1. par cu care se cară grămezi de fân (de otavă) pentru a face o căpiță sau o claie; ploscan.
2. cârlig la samar, de care se atârnă greutățile.
3. palavragiu.
ploscar (Dicționaru limbii românești, 1939)ploscár și
-áș m. (d.
ploscă). Acela care merge cu plosca de rachiŭ din casă´n casă și invită la nuntă cinstindu-ĭ pe invitațĭ cu rachiu din ploscă.
Fig. Mare palavragiŭ. – Fem.
-ăreásă, pl.
ese.ploscar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ploscár s. m.,
pl. ploscári