plită (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLÍTĂ, plite, s. f. Placă de fontă, cu ochiuri acoperite cu rotițe, care constituie partea de deasupra a unei mașini de gătit;
p. ext. mașină de gătit. ♦ Aparat electric de laborator care servește la încălzirea directă a vaselor de sticlă cu fund plat; încălzitor electric de laborator. – Din
rus.,
ceh. plita, ucr. plyta.plită (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)plítă (plíte), s. f. 1. Tablă de fontă la mașinile de gătit. –
2. Mașină de gătit.
Sl. (
rut.,
ceh.)
plita (Cihac, II, 265; Miklosich,
Fremdw., 118; Conev 62), din
sl. plinŭta ‹
gr. πλίνθος,
cf. ngr. πλίθα.
plită (Dicționaru limbii românești, 1939)plítă f., pl.
e (rut. rus. pol. ceh.
plita, lespede, vsl.
plita. plinŭta, d. vgr.
plinthos, cărămidă).
Est. Placă de schijă cu ochĭurĭ pe care se pun oalele la foc ca să se prepare bucatele. Mașină de bucătărie, de preparat bucate. – În Arg.
prită.plită (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plítă s. f.,
g.-d. art. plítei; pl. plíte