pleș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLEȘ, PLEÁȘĂ, pleși, -e, adj.,
s. f. 1. Adj. (
Înv. și
reg.) Chel, pleșuv.
2. Adj. (Despre dealuri, munți, soluri etc.) Lipsit de vegetație, sterp, gol.
3. S. f. Porțiune a muntelui lipsită de vegetație; pleșuvie. – Din
sl. plĕši.pleș (Dicționaru limbii românești, 1939)pleș, pleáșă adj., pl. f.
eșe (vsl.
plĭešĭ, plĭešina, pleșuvie).
Est. Ban. Pleșuv. Fără arborĭ:
munte pleș. Boŭ pleș, boŭ c´un corn în sus, și cu altu´n jos. S. m. (subînț.
munte) saŭ n., pl.
urĭ (subînț.
pisc). Munte orĭ pisc pleșuv. V.
cherapleș.pleș (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)pleș, pleașă, (pleșâv, plușuv), adj. – Fără păr pe cap; chel (ALR 1969: 17). Pleș, Pleșan, Pleșu (porecle). – Din sl. plĕsĭ.
pleș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pleș (
înv.,
reg.)
adj. m.,
pl. pleși; f. pleáșă, art. pleáșa, pl. pléșepleș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pleș a.
1. pleșuv:
cu capul pleș CR.
munții pleși AL.;
2. cu un corn în sus și altul în jos (despre vite). ║ n. pisc pleșuv:
se văd pleșuri neacoperite cu verdeață. [Slav. PLĬEȘĬ].