plescăi - explicat in DEX

plescăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PLESCĂÍ, pléscăi, vb. IV. Intranz. 1. A mânca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul-gurii (în semn de plăcere); a pleoscăi. 2. A scoate un sunet caracteristic prin pocnirea sau plesnirea unui corp (elastic) de altul sau prin lovirea de ceva tare; a pleoscăi. 3. (Despre lichide, substanțe vâscoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp tare, producând un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Pleasc + suf. -ăi.

plescăi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
PLESCĂÍ, pléscăi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A mânca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii, în semn de plăcere. 2. Intranz. A lovi într-un lichid, producând un zgomot caracteristic; (despre lichide) a se lovi de un corp tare, făcând să se audă un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Din pleasc.

plescăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
plescăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pléscăi, 3 pléscăie, imperf. 3 sg. plescăiá; conj. prez. 3 să pléscăie

plescăĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
pléscăĭ și -ĭésc v. intr. (vsl. sîrb. ceh. pleskati, a aplauda, a pleoscăi din palme, sîrb. rut. pljúskati, bg. pleskam, pliskam, rus. pleskatĭ, plesnútĭ. V. pleosc, pleoscăĭ, plesnesc). Produc un huĭet pin [!] izbirea limbiĭ în gură.