pleoscăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLEOSCĂÍ, pleóscăi, vb. IV.
Intranz. A plescăi. [
Var.: (
reg.)
pleoșcăí vb. IV.] –
Pleosc +
suf. -ăi.pleoscăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pleoscăí (a ~) (pleos-) vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. pleóscăi, 3
pleóscăie, imperf. 3
sg. pleoscăiá; conj. prez. 3
să pleóscăiepleoscăĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)pleóscăĭ și
-ĭésc (
eo dift.) v. tr. (d.
pleosc saŭ
plescăĭ). Se zice despre apă, palmă saŭ limbă cînd se izbește și produce un huĭet:
valurile pleoscăĭaŭ între stîncĭ, s´a auzit o palmă pleoscăind, mitocanu pleoscăĭește (saŭ:
plescăĭește)
din limbă după ce bea vin.pleoscăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pleoscăì v.
1. a face un sgomot ascuțit (cu limba, degetele, mâinile, etc.);
2. a se întreciocni:
valurile apei încet pleoscăiau. [Onomatopee].