pleoscăitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) PLEOSCĂITÚRĂ,pleoscăituri, s. f. Plescăit. [Pr.: -că-i-] – Plescăi + suf. -tură.
pleoscăitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) pleoscăitúră(pleos-că-i-) s. f., g.-d. art. pleoscăitúrii; pl. pleoscăitúri